O poveste...sentimentala

POVESTE SENTIMENTALA de Nichita Stanescu Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stateam la o margine-a orei, tu - la cealalta, ca doua toarte de amfora. Numai cuvintele zburau intre noi, înainte si înapoi. Vârtejul lor putea fi aproape zarit, si deodata, îmi lasam un genunchi, iar cotul mi-infigeam în pamânt, numai ca sa privesc iarba-nclinata de caderea vreunui cuvânt, ca pe sub laba unui leu alergând. Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte si înapoi, si cu cât te iubeam mai mult, cu atât repetau, într-un vârtej aproape vazut, structura materiei, de la-nceput.