Romanţa ultimului sărut

Ion Minulescu

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa

Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu

Ţi-a creionat-o după chipul său

Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!...

Opreşte-mă!...

Nu mă lăsa

Se te sărut,
Căci gura mea

E gura care nu sărută

Decât cu sărutarea mută

A celor ce-mpăcaţi cu cele sfinte,

Pornesc cu tălpile-nainte

Şi-n gură cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără... "va urma".

Iar mâine-n zori când voi pleca,

În gura mea
Cu respirarea ta,

Nu-ţi voi lăsa - drept amintire -
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Şi... "Veşnica ta pomenire"
Pe fundul celor opt pahare

De ţuică fiartă,
Golite după-nmormântare

De cei opt ciocli ce-ţi purtară
Coşciugul în spinare.

Opreşte-mă!...

Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa

Cum a vrut Ea...

Şi tot aşa va săruta mereu,
Fiindcă - fatal - nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea...

(imagini preluate de pe Flickr)